Bazele permaculturii: sol viu, biodiversitate, autonomie

În acest articol 7 ⌄

Permacultura suferă din cauza a două neînțelegeri simetrice. Pentru unii, este o tehnică de grădinărit — straturi înălțate, mulcire, puțină dezordine. Pentru alții, o filozofie vagă, despre care nu se știe ce se poate face concret. În realitate, este o metodă de proiectare, formalizată în Australia în anii 1970 de Bill Mollison și David Holmgren, al cărei nume este o abreviere de la permanent agriculture — apoi, prin extensie, permanent culture.

Propunerea sa centrală poate fi rezumată într-o frază: în loc să lupți împotriva constrângerilor unui loc, concepi un sistem care le folosește. O pantă devine un sistem de gestionare a apei, un zid orientat spre sud devine un microclimat, iar deșeurile verzi devin fertilitate. Acest articol prezintă bazele — etica, principiile de proiectare și cei trei piloni concreți ai grădinii.

Cele trei etici fondatoare

Sunt intenționat scurte, iar tot restul decurge din ele. Nu sunt principii morale decorative: fiecare are o traducere operațională directă.

1. A avea grijă de pământ. Protejarea și regenerarea sistemelor vii, începând cu solul. Traducerea: fără arat, fără sol dezgolit, fără substanțe care distrug viața subterană.
2. A avea grijă de oameni. Un sistem care îl epuizează pe cel care îl întreține nu este durabil, indiferent de virtuțile sale ecologice. Traducerea: zonarea — plasăm aproape de noi ceea ce necesită atenție zilnică, iar departe ceea ce se descurcă singur.
3. A împărți echitabil. Redistribuirea surplusurilor în locul acumulării lor și limitarea consumului propriu. Traducerea în grădină: schimbul de semințe și răsaduri, târgurile de semințe, transmiterea cunoștințelor practice.

Această a treia etică explică, de altfel, de ce problema semințelor reproductibile este centrală în permacultură: o sămânță pe care nu o poți nici replanta, nici transmite mai departe închide circuitul partajării.

Pilonul 1 — solul viu

În permacultură se inversează un obicei profund înrădăcinat: nu hrănim plantele, ci hrănim solul, iar solul hrănește plantele. Nu este o formulă poetică, ci o descriere a mecanismului real. O plantă nu absoarbe materie organică: absoarbe elemente minerale pe care doar microorganismele le fac disponibile prin descompunerea acestei materii.

O stratificare care nu trebuie inversată

Un sol în stare bună este organizat în straturi distincte din punct de vedere biologic. În primii centimetri trăiesc organismele aerobe — bacterii și ciuperci care au nevoie de oxigen. Mai jos trăiesc organismele anaerobe, care mor la contactul cu acesta. Întoarcerea pământului cu hârlețul inversează aceste două straturi și ucide ambele populații dintr-o dată.

Solul are nevoie apoi de mai multe luni pentru a se reface, timp în care își eliberează brusc rezervele de materie organică. Acest lucru creează iluzia „impulsului de creștere” după arat — urmată, în anul următor, de o sărăcire reală.

Rețeaua micorizantă

Ciupercile micorizante formează în jurul rădăcinilor și în interiorul acestora o rețea de filamente care le extinde considerabil suprafața de absorbție. Planta furnizează zaharurile rezultate din fotosinteză, iar ciuperca aduce apa și mineralele pe care le caută mult dincolo de zona rădăcinilor. Această rețea are nevoie de mai mulți ani pentru a se forma și de doar câteva minute de motocultor pentru a fi distrusă.

Cele trei acțiuni care decurg de aici

• Nu întoarceți solul. Îl aerisim cu grelineta, care îl decompactează fără să inverseze straturile.
• Nu lăsați niciodată solul gol. Un sol neacoperit își pierde azotul la fiecare ploaie, se compactează sub impactul picăturilor și se încinge la soare. Mulci sau acoperire vegetală permanentă.
• Aduceți materia organică la suprafață, niciodată îngropată adânc: la suprafață trăiește fauna care o descompune. Îngropată la douăzeci de centimetri, aceasta fermentează în loc să se descompună.

Detaliile biologice sunt prezentate în Bazele solului viu, Compostarea și Diferitele tipuri de sol.

Pilonul 2 — biodiversitatea ca stabilitate

O grădină permaculturală nu este dezordonată din neglijență. Diversitatea îndeplinește aici o funcție precisă, iar această funcție este stabilitatea. În ecologie, un sistem diversificat amortizează mai bine perturbările: un atac al dăunătorilor, o secetă sau un îngheț târziu nu distrug niciodată totul, deoarece speciile nu reacționează în același mod.

În schimb, monocultura mizează totul pe o singură aruncare a zarurilor: ceea ce o afectează o afectează în întregime.

Diversificarea la trei niveluri

• Între specii — este evident: nu umpleți un strat cu o singură cultură.
• Între soiuri ale aceleiași specii — o practică mult mai puțin răspândită și totuși decisivă. Trei soiuri de tomate reacționează diferit la mana unui anumit an. Este o asigurare gratuită.
• În timp — înfloriri eșalonate din martie până în octombrie, pentru ca organismele auxiliare să găsească hrană pe tot parcursul sezonului.

Hrănirea organismelor auxiliare adulte

Acesta este aspectul omis cel mai des. Buburuzele, sirfidele și crisopidele consumă cantități mari de afide, dar numai în stadiul larvar. Adulții se hrănesc cu nectar și polen. Fără flori în apropiere, nu se instalează și nu depun ouă — prin urmare, nu veți avea niciodată larve.

Cele mai eficiente familii sunt Apiaceae cu umbele plate (mărar, coriandru, fenicul, morcov lăsat să înflorească) și Asteraceae (gălbenele, cosmos, albăstrele). Consultați plantele noastre melifere.

Zona sălbatică nu este un teren pârloagă

A lăsa un colț necultivat nu înseamnă abandon: este rezervorul din care organismele auxiliare recolonizează grădina după fiecare perturbare. Un morman de lemn mort, câteva urzici, un gard viu netuns găzduiesc arici, carabide, păianjeni și microviespi parazitoide. Câțiva metri pătrați sunt suficienți.

Detaliile mecanismelor de ajutor reciproc dintre plante se găsesc în Cele mai bune asocieri de legume în grădină.

Pilonul 3 — autonomia ca direcție

Autonomia nu înseamnă autarhie și nu se obține prin decret. Se construiește închizând bucle, una după alta, de-a lungul mai multor sezoane.

Bucla semințelor — un sezon

Cea mai rapidă de închis și cea mai satisfăcătoare. Soiuri reproductibile pe care le recoltăm și le reînsămânțăm, cu avantajul unei adaptări treptate la solul și clima locului. Începeți cu speciile autogame — roșie, fasole, mazăre, salată — la care încrucișările accidentale sunt rare. Consultați Cum să vă păstrați semințele.

Bucla fertilității — doi până la trei ani

Compost provenit din deșeurile gospodăriei și ale grădinii, îngrășăminte verzi semănate între două culturi, material pentru mulcire produs pe loc. Obiectivul este să nu mai cumperi nimic pentru a hrăni solul — un obiectiv realizabil într-o grădină de legume familială, dar mai dificil pe suprafețe mari.

Bucla apei — trei până la cinci ani

Colectarea apei de ploaie, dar mai ales îmbunătățirea capacității de retenție a solului, care este adevăratul rezervor. Vezi Creează o grădină de legume fără irigare.

Bucla energiei — continuă

Unelte manuale, o proiectare care limitează deplasările și intervențiile, alegerea plantelor perene în locul celor anuale acolo unde este posibil. Această buclă nu se închide niciodată complet, dar fiecare gest eliminat este definitiv.

Principiile de proiectare pe care trebuie să le cunoști

Holmgren a formulat douăsprezece. Cinci sunt suficiente pentru a transforma modul de a grădinări.

• Observă și interacționează. Un sezon de observare evită trei ani de greșeli de amplasare. Notează traiectoria soarelui, vânturile dominante, locurile în care stagnează apa și ce plante cresc spontan.
• Fiecare element îndeplinește mai multe funcții. Un gard viu protejează de vânt, adăpostește organismele benefice, produce fructe, lemn pentru mulcire și biomasă. Dacă un element din grădina ta are o singură funcție, probabil există ceva mai potrivit în locul său.
• Fiecare funcție este asigurată de mai multe elemente. Acesta este principiul redundanței: apa provine din ploaie, din rezervor și din retenția solului. Dacă una dintre cele trei surse lipsește, sistemul rezistă.
• Folosește marginile. La limita dintre două medii — gard viu și pajiște, iaz și uscat — viața este cea mai densă și mai diversă. Un contur sinuos produce mai mult decât o linie dreaptă, la aceeași suprafață.
• Aplică autoreglarea și acceptă feedbackul. O grădină care îți transmite ceva — o cultură care eșuează doi ani la rând, o zonă care rămâne neîngrijită — îți cere să schimbi proiectarea, nu să insiști.

Întrebări frecvente

Permacultura și agricultura ecologică: care este diferența?

Agricultura ecologică este un caiet de sarcini regulamentar privind inputurile autorizate, cu certificare și control. Permacultura este o metodă de proiectare, fără etichetă sau organism de certificare. Se poate proiecta o grădină permaculturală fără certificare ecologică și se poate cultiva ecologic într-un mod foarte convențional — monocultură, arat, irigare intensivă, sol gol între rânduri.

Sunt obligatorii straturile înălțate?

Nu, iar aceasta este cea mai răspândită interpretare greșită. Stratul înălțat este o tehnică printre altele, potrivită pentru solurile grele, slab drenate sau pentru climatele umede; însă este contraproductivă în climatele uscate sau pe solurile nisipoase, unde usucă solul. Vezi Cultivarea pe straturi înălțate.

Este mai puțin productivă?

Producția per plantă este uneori mai mică — plantezi mai des și nu forțezi creșterea. Însă producția pe metru pătrat este adesea mai mare datorită densității, asocierilor și etajării. Mai ales, timpul de lucru și inputurile scad semnificativ după primii doi ani de instalare, care sunt însă solicitante.

Cât timp durează până funcționează?

Așteaptă-te la doi ani pentru ca solul să dea primele semne — numeroși viermi de pământ, structură grăunțoasă, miros de litieră de pădure — și la trei până la cinci ani pentru ca echilibrele biologice să se instaleze suficient pentru a reduce vizibil problemele provocate de dăunători.

Se poate face pe balcon?

Principiile de proiectare se aplică la orice scară: observare, zonare, asocieri, acoperirea solului, reciclarea materiei. „Solul viu” dintr-un ghiveci rămâne limitat, dar un vermicompostor și un strat de mulci la suprafață se apropie în mod util de acest obiectiv. Vezi Cum să creezi o grădină în permacultură într-un spațiu mic și Grădină de legume pe balcon.

De reținut

Sol viu, biodiversitate, autonomie: acești trei piloni nu sunt tehnici, ci direcții. Nu „treci la permacultură” de pe o zi pe alta — închizi buclele, una câte una, observând ce oferă deja locul. Și începi cu solul, pentru că de el depinde tot restul.

Pentru a merge mai departe

• Cum să faci o grădină de legume în permacultură? Ghid complet
• Planificarea grădinii în funcție de zone și de expunere
• Glosarul grădinarului permacultor
• Ce echipament să alegi pentru a începe o grădină de legume naturală?

Pentru început: soiurile noastre vechi reproductibile, îngrășămintele noastre verzi și seturile noastre pentru începători.